miercuri, 25 aprilie 2018

Veorico, să nu-ți uiți foile!

N-o fi fost Ceaușescu miezul din dodoașcă, dar avea, cel puțin, marele talent de a îmbârliga pe toată lumea. I-a convins pe americani că e omul lor, deși el era un stalinist sadea, i-a convins și pe ruși că e omul lor, deși el se bătea pe burtă cu de Gaulle, regina Lisaveta și alți imperialiști, i-a făcut pe evrei să creadă că nu mai poate de dragul lor și de-aia nici n-a rupt relațiile cu ei în 1967, când tot lagărul socialist s-a supărat pe Israel, dar i-a păcălit și pe arabi să-l considere fratilii lor de la Scornicești, deși el se pupa pe gingii cu evreii. Dar uite că tocmai această politică machiavelică a permis României să devină un actor important în Orientul Mijlociu, o țară în care au încredere, paradoxal, și evreii, și arabii. Până acum, când a venit un boulean cu mustață și a dat cu copita în șiștar, ținând să mugească el pe islazul planetar că România îți va muta ambasada la Ierusalim, deși nu e treaba lui și, vorba dictonului, ce-i permis președintelui nu-i permis și bouleanului.
O să-i fie cam greu Flaușatului să le explice șoșonarilor care l-au votat de ce ne trebuie nouă ambasadă la Ierusalim, dar probabil că atunci când le va spune că și alte țări de renume, ca Togo, Guatemala, Insulele Marshall, Micronezia și Nauru au făcut mutarea asta, probabil îi va convinge că e o decizie înțeleaptă. Acum, el vrea să se gudure și mai bine pe lângă evrei, doar-doar i-or pune o pilă mai bună la Washington, pentru ca data viitoare când merge pe acolo nu doar să servească la masă, ci să aibă dreptul și să strângă firimiturile și să ia niște cenți bacșiș. De-aia a trimis-o azi în Israel pe Dăncilă, cea mai bună slujnică a lui. Ce-o să facă Veorica pe acolo, nu știu, însă vă mărturisesc, în locul lui Dragnea aș sta cu inima strânsă. Dacă s-apucă proasta satului să nu se mai uite pe foaia cu dictarea, ci spune că nu e de acord cu „cei care critică decizia de a muta ambasada, care nu a făcut bine României”, cum a mai zis? Dacă o să vorbească la liber și scapă ceva despre „adversarii Israelului, pe care îi reprezint”, că și așa ceva a mai zis? Nu mai bine îl trimitea pe Codrin Ștefănescu, căci la ce cap decalotat are ăla jurau evreii că-i tăiat împrejur și-aveau toată încrederea în el?
Veorico, maică, ai grijă ce spui. Să nu te-apuci să povestești ce bine ne-nțelegem noi cu țările colege din UE, Iran și Afganistan, că evreii au boală pe țările astea și iese dandana. Și vezi că evreii sunt unși cu toate alifiile. Îți zâmbesc în față, te iau cu lugu-lugu și abia când ajungi în avion vezi că te-au făcut la poșețică și cine știe ce te-au pus să semnezi, de stârnim ura și disprețul întregii Europe? Așa că mai bine trimite-ți consilierii să stea de vorbă cu Benni Netanyahu, că ăia or avea mai multe clase și mai mulți neuroni decât tine, iar tălică mergi de te plimbă prin bazar, ia-ți o năframă, ceva, aprinde o lumânare și du-te și la Zidul Plângerii și întreabă-l pe Dumnezeu de ce te-a făcut așa de tăntăloaică și dacă există șanse să te mai deștepți până prin anul 20.50, așa.
Cât despre, români, lor nu le rămâne decât să se roage ca macacii și pavienele cărora le-au oferit țara pe tavă să nu dea foc chiar tuturor punților cu lumea arabă, prin amorul care i-a apucat brusc față de Israel. Nu de alta, dar dorința lui Dragnea de a-și scăpa pielea cu orice preț, închinând țara evreilor cu speranța că ăștia o să-i pună o vorbă bună la Șefu la bani de la Washington s-ar putea să ne coste scump. Și când vom avea atentate comise de islamiști în România, camioane intrând în mulțime pe Lipscani sau metrouri aruncate în aer la Pipera, românii să știe că nu doar Dragnea și Docila lui sunt de vină pentru toate acestea, ci și ei sunt, fiindcă au crezut ca proștii că o să-i ducă Atotputernicul Pesedeu în Țara Făgăduinței, când Pesedeul ne-a rătăcit în deșert.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu